Jocuri care contribuie la dezvoltarea imaginației copilului tău

Jocuri care contribuie la dezvoltarea imaginației copilului tău

Jocurile noastre sunt pe cât de distractive, pe atât de esențiale în dezvoltarea copilului tău. Află astăzi ce poți comanda online din oferta noastră pentru ca imaginația celui mic să poată fi stimulată prin joacă. Un copil creativ este un copil mult mai fericit, de aceea, este important să susții dorința sa de a-și construi propriul univers de idei năstrușnice, atunci când se joacă.
 
Iată care sunt recomandările Waterboyz:


Jocurile de joacă modulare pentru interior


Aceste spații propun teme variate, astfel încât orice copil să își pună imaginația la încercare, în timpul orelor de distracție. Cele mai frumoase locuri de joaca modulare pentru interior spun povești fascinante, cu animale din junglă, personaje din desene animale sau din lumea mărilor și oceanelor, dar și cu multe alte entități fantastice, alături de care copilul de poate juca.
 
Sunt cât se poate de distractive și îi permit unui puști aflat la vârsta dezvoltării cognitive să dezvolte noi și noi planuri narative, ori de câte ori se află în spațiul acestora. Mai mult decât atât, datorita structurii complexe a unui astfel de ansamblu, cel mic depune și un efort fizic semnificativ, astfel încât energia să poată fi epuizată într-un mod mai mult decât eficient.
 
Locurile de joacă modulare pentru interior vin însoțite de garanție pentru 24 de luni, instrucțiuni, certificate EN1176 și EN 1177/TUV, precum și de toate accesoriile necesare pentru montare și punerea în funcțiune. Experții Waterboyz asigură consultanță privind proiectarea raportată la spațiul disponibil sau alegerea produselor din oferta online, disponibile acum pe site.

 

Recomandare produs: Locul de joacă modular Fantasy cu tiroliană


Iată una dintre recomandările noastre pentru spațiile interioare, o soluție recomandată celor mai creativi puști cu vârste cuprinse între 3-12 ani. Bureții din PVC ignifugat ce acoperă structura metalică, plasa de protecție din material textil, realizată în UK, precum și plasticele de calitate asigura un nivel al siguranței cât se poate de ridicat.
 
Locul de joaca modular Fantasy cu tiroliana este un ansamblu ce permite activități dinamice și pline de povesti interesante. Acest produs din oferta noastră poate fi personalizat, în funcție de nevoi, spațiu sau bugetul avut la dispoziție. Acest loc de joacă modular este prevăzut cu mai multe zone distractive:
 
●      trambulină;
●      piscină cu bile;
●      tobogan dublu;
●      tunel din centuri;
●      obstacole variate;
●      perete de cățărare;
●      scară multicoloră;
●      tiroliană.

 

Recomandare produs: Locul de joacă modular Life is Pink


Acest loc de joacă modular pentru spații interioare include și traseu de tip Ninja cu obstacole. Mai mult decât atât, ansamblul mai include și alte spații dedicate copiilor de 7-12 ani, precum:
 
●      piscină cu bile;
●      tobogan triplu;
●      tunel din centuri;
●      pod multicolor;
●      trambulină;
●      obstacole variate.
 
Locul de joaca modular Life is Pink are structura metalică îmbrăcată în burete și acoperită cu PVC colorat, ignifugat și rezistent la uzură intensă. Grosimea PVC-ului este de 0,9mm, iar greutatea de 620gr/m2. Plasa de protecție înconjurătoare textilă este realizată în UK. Plasticele sunt de calitate superioară.

 

Locurile de joacă croșetate


Locurile de joaca croșetare sunt special concepute pentru a stimula atât nivelul de imaginație al micuților, cât și orientarea în spațiu. Îi încurajează să traverseze diferite niveluri, tuneluri și zone de joacă, în timp ce caută traseul corect, învățând astfel să se echilibreze, sărind pe nivelurile superioare, balansându-se pe mingi, cățărându-se sau doar rostogolindu-se pe plasa moale.


Recomandare produs: Locul de joacă croșetat model 4


Acest loc de joacă este realizat din fire din poliester tehnic, rezistent la radiații UV și apă, conform standardului EN1176. Poate fi produs în diferite culori, în funcție de preferințe.
 
Acesta este dedicat puștilor cu vârsta de peste 3 ani, fiind conceput pentru 30 de persoane. Se poate fixa pe diferite planuri: copaci, pereți, grinzi, diferite structuri de imobil, cu ajutorul sistemului de fire.
 
Locul de joaca crosetat model 4 este un ansamblu pe 3 niveluri:
 
●      1 nivel superior tip trambulină;
●      1 nivel intermediar labirint;
●      2 buzunare de intrare în partea inferioară
 
Accesorii-standard:
 
●      8 sisteme de susținere reglabile;
●      plasă de siguranță.
 
Pentru un plus de distracție, se pot adăuga accesorii contra cost:
 
●      mingi croșetate atașate pentru balansare; ⌀ 55 cm cu sfoară de 200 cm (BLL800);
●      omidă din 5 mingi croșetate pentru balansare; ⌀ 55 cm cu sfori de 2m (CAT3000);
●      anvelopă croșetată de podea; ⌀ 90cm (TIRE900);
●      anvelopă balansoar; ⌀ 110 cm (SOFA SWING1100).

 

Simulatoarele de realitate virtuală


Simulatoarele VR duc ideea de “joacă” la un alt nivel. Datorită stimulilor vizuali, auditivi și motrici, copiii sunt prezenți în universuri creative, diametral opuse cadrului real, pline de aventură, acțiune și suspans, toate acestea la cote maxime. 
 
Te așteptăm pe site cu o gamă variată de jocuri, precum:
 
●      jocurile VR Shooting System;
●      simulatoarele VR Race & Sports;
●      simulatoarele VR Cinema;
●      simulatoarele VR Platform;
●      simulatoarele VR Rotations.
 
Mai mult decât atât, am pregătit pentru tine un articol special de blog despre cum se deschide o sala de jocuri VR cu fonduri europene, deoarece un astfel de business este din ce în ce mai popular printre cei mici. Află cum se poate dezvolta această afacere prin accesarea unor granturi nerambursabile, cu suport pentru depunerea documentației asigurat de Waterboyz.
 
Pentru a descoperi și alte jocuri ce pot contribui la dezvoltarea imaginației copilului tău, intră pe site și consultă întreaga ofertă de produse. În stocul actualizat există o mulțime de echipamente pentru joacă simplu de montat în aer liber sau în interior, însoțite de oferte avantajoase.
[email protected] | Suna acum: 0371 788 788


Produse recomandate:

Postat de: Alexandra M.