Materialele potrivite pentru acoperirea solului din spațiile pentru joacă asigură siguranța celor mici și un nivel optim de confort. Mai mult decât atât, permit simplificarea proceselor de întreținere pe termen lung, precum și optimizări de costuri esențiale. Printre cele mai utilizate astfel de materiale se află tartanul.
Popularitatea se este bazată pe raportul ideal între siguranță, durabilitate și versatilitate. Nu doar că protejează copiii care se joacă, dar este și suficient de versatil pentru a permite crearea unor designuri adaptate diferitelor tematici.
Cu o gamă variată de culori și modele, tartanul transformă locurile de joacă în spații sigure, pline de viață și energie, unde cei mici se pot bucura de joacă fără griji. Află multe despre principalele soluții pe care ți le oferim pentru acoperirea suprafețelor de sol în locurile de joacă, realizate cu această materie primă!
Ce sunt dalele de tartan?
Dalele de cauciuc (tartan) sunt soluții moderne și eficiente pentru amenajarea diferitelor modele de paviment exterior, oferind niveluri foarte ridicate de siguranță și confort. Aceste elemente modulare sunt fabricate din granule de cauciuc reciclat (SBR și EPDM), combinate cu un liant special, ceea ce le conferă o elasticitate ridicată și o capacitate excelentă de absorbție a șocurilor.
Datorită acestor proprietăți, dalele de cauciuc (tartan) asigură o reducere considerabilă a riscului de accidentare, ce ar putea expune zone sensibile ale unul corp aflat în plin proces al dezvoltării: oasele membrelor, articulațiile, capul etc. Se pot monta pe diferite suprafețe uniforme, precum cele acoperite cu beton, asfalt, ciment, pietriș sau pământ, fără denivelări sau găuri foarte mari.
Pe lângă siguranță, aceste soluții pentru pavarea locurilor de joacă moderne se remarcă prin durabilitate și versatilitate. Disponibile într-o gamă variată de culori și grosimi, dalele din cauciuc pe care le poți comanda de la noi permit personalizarea locurilor de joacă în funcție de tematică și necesități.
Montajul corect al acestora, cu suportul de specialitate oferit de Waterboyz, asigură o rezistență de lungă durată în medii outdoor. În plus, întreținerea realizată cu simplitate asigură costuri mai mici de întreținere pe termen lung. Spre deosebire de tartanul turnat, sunt utilizate îndeosebi pentru amenajări în perimetre cu suprafețe relativ reduse, datorită manierei în care se montează.


Ce este tartanul turnat?
Tartanul turnat este un tip de paviment elastic, preferat pentru amenajarea solului în spații outdoor cu suprafețe mari: piste de atletism, zone cu echipament de fitness urban, terenuri de sport, centre de zootehnie, canise, centre de echitație, locuri de agrement sau centre comerciale de dimensiuni foarte mari.
Este realizat din granule de cauciuc reciclat SBR (Styrene-Butadiene Rubber) și EPDM (Ethylene Propylene Diene Monomer), care sunt amestecate cu un liant special. Granulele sunt turnate într-un strat uniform, creând o suprafață cursivă, netedă și flexibilă, care adaugă un plus de siguranță și confort.
SBR: caracteristici de bază
- cauciuc sintetic obținut prin reciclarea anvelopelor uzate;
- are un cost mai redus comparativ cu cel al EPDM-ului;
- utilizat în special pentru straturile de bază ale suprafețelor de tartan turnat, oferind niveluri optime de elasticitate și amortizare;
- rezistența sa la raze UV și intemperii este mai redusă, motiv pentru care este de obicei acoperit cu un strat de granule EPDM.
EPDM: caracteristici de bază
- cauciuc sintetic de înaltă calitate, creat special pentru utilizarea în medii exterioare;
- are o rezistență excelentă la raze UV, variații de temperatură, umiditate și substanțe chimice;
- disponibil într-o gamă variată de culori, fiind ideal pentru stratul superior al tartanului turnat în locuri de joacă, pe terenuri de sport și piste de alergare, acolo unde durabilitatea și siguranța sunt esențiale.
Siguranța și confortul utilizatorilor sunt prioritare, iar tartanul turnat excelează în ambele privințe. Suprafețele acoperite cu acest material oferă o aderență superioară, eliminând riscul de alunecare, chiar și în condiții de umiditate. În plus, elasticitatea sa remarcabilă reduce impactul asupra articulațiilor.
Fiind fabricat din materii prime sustenabile, acesta nu conține substanțe nocive, protejând atât sănătatea utilizatorilor, cât și ecosistemele înconjurătoare. Alegând tartanul turnat de la Waterboyz, producător român de echipamente recreative de înaltă calitate, investești în spații de joacă și sport eco-friendly.
Confortul termic și acustic sunt alte avantaje importante ale acestui material. Datorită proprietăților sale izolatoare, tartanul turnat contribuie la menținerea unei temperaturi optime și la reducerea zgomotului, asigurând astfel un mediu plăcut și relaxant. Aceste caracteristici îl fac ideal pentru zonele de relaxare din oraș.


Figurinele din tartan pentru pavimente interactive la locul de joacă
Waterboyz România te ajută să amenajezi într-un mod creativ și sigur suprafețele de sol ale diferitelor locuri de joacă exterioare pe care le administrezi. Figurinele din tartan 3D și 2D, disponibile acum în oferta noastră cu soluții pentru paviment, încurajează jocul activ și învățarea prin interacțiune.
Albinuțe colorate, planete, țestoase, peștișori, dragoni, zâne, dar și elemente educative precum literele alfabetului sau pătrățelele de șotron, aduc la viață zonele de joacă din comunitate. Aceste figurine sunt concepute pentru a le atrage pe loc atenția micuților, stimulându-le creativitatea. De asemenea, îi pot determina să-și dezvolte abilitățile cognitive și motorii prin jocuri interactive.
Sunt realizate cu atenție la detalii și asigură o rezistență de durată, pentru a face față unei utilizări intensive. La fel ca celelalte soluții pentru pavarea locurilor de joacă de copii, aceste figurine 2D și 3D sunt fabricate din materiale conforme cu standardele în vigoare, atenuând șocurile cauzate de căderi involuntare pe sol.


Datorită beneficiilor pe care le asigură, tartanul este în prezent unul dintre cele mai utilizate materiale în cadrul proiectelor de amenajare a locurilor de joacă. Găsești acum la noi toate variantele de material pe care le-am analizat în acest articol de blog, astfel încât să realizezi cea mai bună alegere pentru proiectul tău!
Specialiștii Waterboyz România îți pun la dispoziție sfaturi, idei și recomandări de produs, astfel încât să poți amenaja diferite locuri de joacă, terenuri pentru sport și alte spații de agrement cu tartan, fie turnat, fie sub formă de figurine sau dale. Explorează oferta actualizată, apoi contactează-ne pentru a afla și alte detalii!